Decizia casei teritoriale de pensii se comunică persoanei care a solicitat pensionarea, în termen de 5 zile de la data emiterii. În situaţia în care, ulterior stabilirii şi/sau plăţii drepturilor de pensie, se constată diferenţe între sumele stabilite şi/sau plătite şi cele legal cuvenite, casa teritorială de pensii operează
Actele necesare solicitării indemnizației de copil refugiat se află menționate pe formularul tipizat de cerere, existent pe site-ul Casei Județene de Pensii Satu Mare la secțiunea FORMULARE TIPIZATE și anume: Cerere în vederea acordării indemnizației prevăzute de OUG 105/1999 modificată prin Legea 154/2021.
Conform Legii 578 / 2004 modificata si completata, beneficiaza de ajutorul lunar, sotul supravietuitor al unei persoane care, la data decesului, avea calitatea de pensionar, dupa caz, in sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, in fostul sistem al asigurarilor sociale de stat sau in fostul sistem al asigurarilor sociale pentru agricultori beneficiaza, la cerere, in conditiile prezentei legi, de un ajutor lunar.
Conform Legii nr.189/2000, pentru refugiati s-a stabilit dreptul de a primi o pensie datorata suferintelor îndurate în vremurile de trista amintire care i-au silit pe multi sa-si paraseasca caminul si sa ia drumul pribegiei sau sa se adaposteasca pe la rudele mai putin batute de soarta.
Conform proiectului de act normativ, soţul supravieţuitor are dreptul la pensie de urmaş pe tot timpul vieţii, la împlinirea vârstei standard de pensionare, dacă durata căsătoriei a fost de cel puţin 15 ani. În cazul în care durata căsătoriei este mai mică de 15 ani, dar de cel puţin 10 ani, cuantumul pensiei de urmaş cuvenit soţului supravieţuitor se diminuează cu 0,5% pentru fiecare lună, respectiv cu 6% pentru fiecare an de căsătorie în minus.
Există 3 categorii de copii urmași: 1) Copilul celui decedat, dispărut sau exterminat în trenul morții, în timpul masacrelor îndreptate împotriva populației minoritare, în timpul deportării în ghetouri și lagăre de concentrare din străinătate, în timpul privării de libertate în locuri de detenție sau în lagăre de concentrare, în timpul refugierii, expulzării sau strămutării în altă localitate, în timpul evacuării din locuința pe care o deținea, în timp ce a
LXdoP.
pensia de refugiat se mosteneste