Pentru a preintampina asprirea sau craparea pielii vom avea grija sa le protejam impotriva interperiilor, sa nu iesim cu mainile unde in frig, pe vant, sa nu introducem mainile in apa prea rece sau prea calda. Este bine sa ungem mainile, de preferinta dupa fiecare spalat, cu preparate pe baza de glicerina. Planta care ajută la tratarea mâinilor crăpate până la sânge, tătăneasa, reduce inflamaţia şi menţine pielea sânătoasă. Aceasta are abilitatea de a grăbi procesul de vindecare a pielii atunci când deja s-a format rana în urma pruritului. Aşadar, cei care se confruntă cu mâini crăpate pot folosi un unguent de tătăneasă O altă soluţie de încredre dacă vrei mâini cu piele ca de bebeluş sunt bananele. Zdrobeşti o banană potrivită, până obţii o pastă groasă, apoi o amesteci cu 2 linguriţe de miere şi 1 lingură de ulei de măsline. Aplici pasta obţinută pe mâini şi o laşi să acţioneze între 15 şi 20 de minute. Te speli cu apă caldă şi apoi cu apă rece. Dintr-odată, îți privești mâinile și constați, cu stupoare, că ai pielea crăpată pe podul palmei și de-a lungul falangelor. Îți atingi ușor palma cu buricele degetelor și nu mai încape îndoială: ai mâinile uscate și exfoliate, pline de asperități care, așa cum au fost simțite de către tine, vor fi simțite și de ceilalți. Iată cele mai bune remedii pentru mâini uscate şi crăpate: 1. Prepară o pastă dintr-o jumătate de avocado bine copt, o lingură de ulei de măsline şi o lingură de oţet de mere. Amestescă totul bine, apoi aplică pata obţinută pe mâini. Las-o să acţioneze 15 minute, apoi clăteşte cu apă călduţă. Pielea va deveni mai fină. 2. Piele crapata pana la sange pe degetele mainilor 12-08-2019 Boba22 Nu este medic/terapeut Bun gasit! As vrea sa impartasesc experienta ultimilor 4-5 ani in care am suferit de pe urma efectelor degetelor crapate pana la sange. Am speranta ca pot ajuta cu cateva sfaturi macar pe cativa din cei care sufera de aceasta problema extrem de neplacuta. W9GR.

piele crapata degete maini